Secrete
Generalități

Secrete. De unde până unde țin secretele?

Aveți secrete? Dacă nu, luați de-aici câteva!

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc că orice, dar absolut orice „adevăr” are și un sâmbure de „neadevăr”, tind să cred mai mult partea „neadevărată”. Sau, cu alte cuvinte, pe cea a „adevărului omis”. Un fel de „pornire” prepetuă către descoperirea sâmburelui, căci, chipurile, fără „demascarea” sâmburelui, adevărul nu ar mai fi adevăr. Și am observat că nu numai mie mi se întâmplă. În general, noi, oamenii, suntem făcuți pentru asta. Fără tendința aceasta obsesivă de a scurge pân’ la ultima picătură adevărul din neadevăr (și invers), nu ar fi progresat atât de mult omenirea în atât de puțin timp.

Când nu am ce face, de exemplu, mai dau o tură prin cotloanele internetului și încep să culeg informațiile „taberelor”. Știți voi care! Pe de o parte, citesc variantele celor ce susțin cu tărie, pe de alta, variantele celor care neagă cu tărie sau care, dintr-o teorie, nasc alte douăzeci. Vorba mamei: „Când vrea Domnul, lu’ săracu’, dintr-o bubă-i umple capul„!

Îmi place lupta lor! Și a unora, și a altora. Fiecare cu argumentele sale. Ai zice că, în cele mai multe cazuri, știința bate la fund ipoteza (care oricum s-ar suci și răsuci, tot ipoteză rămâne), dar…

 

Dar(?) din dar(?) se face… conspirația!

 

Cel mai mult mă atrag secretele. Cele stricte! Atât de stricte, că în afara persoanelor care sunt cu totul și cu totul rupte de cele contemporan-lumești și, ca atare, ele „nu știu nimic”, sunt cunoscute până și de copiii de grădiniță.
Mi-aduc aminte că, într-un show DeGeneres, domnul Obama era chestionat de un copil, aproape neînțărcat, despre așa-zisa „Carte a Secretelor”, pe care guvernul american ar ține-o, evident, departe de ochii curioșilor și, mai ales, a conspiraționiștilor.
Îmi plac secretele, exact pentru disperarea cu care se încearcă tăinuirea lor. Exact pentru faptul că doi sunt prea mulți pentru ca un secret să-și păstreze caracterul de „strict”, „confidențial”, „top” sau „doar pentru ochiul avizat„.

 

Dacă-ți spui secretele vântului, nu-l blama pe acesta pentru că le destăinuie copacilor! (Khalil Gibran)

 

Secretele lor nu-s deloc mai secretoase decât ale noastre, ale muritorilor de rând. Cele de zi cu zi. Sunt doar mai ordonate. Și la propriu, și la figurat. Ale lor sunt „pe categorii”, ale noastre „de-a valma”. Asta-i singura diferență între ele.

Top Secret

 

Dar, că tot sunt la capitolul „secrete”, care-ar fi cel mai secret dintre secrete? Întrebari la care nu există încă răspuns  sunt multe: Suntem singuri în Univers? Dacă nu suntem singuri, și, părerea mea, ar fi ridicol să continuăm să credem că da, am fost deja vizitați de alte rase, specii – humanoizi sau reptilieni – inteligente sau nu? Dacă ne-au vizitat deja, logica-mi spune că sunt specii mai avansate decât noi, nu?  Ne tragem din maimuțe sau este ADN-ul nostru „lucrarea desavârșită” a avansaților?  Or mai avea de lucrat la noi, dacă tot s-au apucat? Hmmm!
Dupa mine, secretele cele mai bine ținute sunt cele de natură politico-economică, financiare și de strategie pentru viitorul omenirii. Ce sens are să găsim răspunsuri la întrebari de genul celor de mai sus (și atâtea alte mii, poate), legate de trecut, când problemele acute ale umanității sunt indiscutabil legate de viitor. Ce ne omorâm să știm cum au fost construite Piramidele, când cu o singură bombă le putem rade de tot din istoria omenirii?

 

Se zvonește că Trump ar fi vrut să deschidă „Dosarele Kennedy„, dar, ca de obicei, a fost împiedicat de serviciile secrete americane. El, vânjosul, nu s-a lăsat până nu a oferit, totuși, marelui public satisfacția „desconspirării” marelui secret, ieșind la „suprafață” cu ceva poze și notițe, aceleași pe care eu, personal, le-am văzut deja de sute de ori.
Când se vrea „acolo Sus”, deci, ca atenția muritorului de rând să se mute de la problemele acute, se mai scoate de la dosar câte o filă mâzgălită. Atât de mâzgălită, cât să nu înțelegi nimic. Așa a făcut și NASA, așa a făcut și FBI-ul, și CIA-ul, așa au făcut toate guvernele și instituțiile secretoase ale lumii, incluzându-i aici, bineînteles, și pe ai noștri.

 

Există secrete, da, dar nu cred că se poate ajunge la ele

 

Și nici nu se mai numesc „secrete”, ci planuri. Noi vom putea ajunge la ele numai atunci când vom reuși să citim mințile celorlalți. Telepatic, așa cum, chipurile, o fac extratereștrii care ne monitorizează. Noi suntem încă mici. Atât de mici și „nevinovați”… Spargem emailuri, conturi, coduri de securitate, răsfoim printre arhive digitale, ținem conferințe și presupunem. Unii dintre noi (sper că nu și eu), mor (de-a binelea) cu sâmburele-n brațe, eroic, întru informarea lumii. Alții, ca mine… așa, speră doar să-și facă trafic pe blog sau pe vlog (d’ăsta n-am), să-și adune de o tocăniță, acolo… că, deh, întreținerea blogurilor/vlogurilor costă!

 

Na, c-am zis-o!

 

Rând pe rând, o să vă spun cum văd eu chestiile. Părerea mea, fără analize și radiografii… opinii trecute doar prin filtrul personal, filtrul pasionatului de senzațional, de mister, și care nu poa’ să își țină gura sau să țină secretul doar pentru el.
Am să încerc să vă scriu într-o manieră amuzantă, nepărtinitoare, pentru că nu știu, și bănuiesc că nu am să aflu vreodată, de care parte a „teoriei” se află… (ne)adevărul.

 

Daniela

Autor la „Spicuiri”

http://spicuiri.ro/

Lasă un răspuns!